Auditul spitalelor din subordinea Primăriei Capitalei
Proiectul USR privind auditul celor 19 spitale din subordinea CGMB vizează evaluarea și eficientizarea serviciilor medicale oferite pacienților în unitățile finanțate de la bugetul Capitalei cu peste 100 de milioane de lei anual.
Proiectul depus de consilierii generali USR în noiembrie 2016 este menit să se deruleze în perioada martie 2017-iunie 2018 și vizează efectuarea unui audit profesionist asupra activității rețelei de spitale din subordinea Consiliului General al Municipiului București (CGMB), atât ca întreg, cât și individual, la nivel de unități spitalicești.
în perioada 2009-2015
Rețeaua celor 19 spitale aflate în administrarea Capitalei a beneficiat de o finanțare de aproape un miliard de lei în perioada 2009-2015 (sursa) și consumă anual peste 100 de milioane de lei din bugetul orașului – adică aproximativ 10% din bugetul general.
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) s-a confruntat de-a lungul timpului cu diverse probleme, de la resursele insuficiente, la calitatea serviciilor oferite, și nu a beneficiat până acum de un audit integrat care să ofere soluții de eficientizare și optimizare a serviciilor.
USR apreciază că activitatea spitalelor aflate în subordinea Primăriei Municipiului București este gestionată independent, fără a avea o viziune unitară în ceea ce privește managementul acestor spitale. Prin urmare, este necesară o standardizare a modului de desfășurare a activităților, iar un prim pas în acest sens îl reprezintă identificarea celor mai bune practici în domeniu prin realizarea unei analize comparative cu alte spitale relevante la nivel intern și extern (regional).
Obiectivele pe care expertul independent contractat de primărie le va urmări sunt:
1Indicatorul de utilizare a paturilor
2Rata de utilizare a paturilor
3Indicele de gravitate al bolilor
4Frecvența bolilor tratate și evoluția multianuală a acestora în număr de internări/an
5Durata medie de spitalizare
6Numărul de paturi pe specialități
7Indicatori de calitate a serviciilor medicale oferite și a actului medical
8Dotările de echipamente medicale și de produse medicale
9Dotările de infrastractură
10Numărul de angajați medicali total, pe specialități și pe competențe
11Costurile fiecărei activități medicale
12Orientarea către nevoile și așteptările pacienților
13Indicatori privind eficiența clinică (rata de re-internare, rate de mortalitate, rata de complicații și proceduri conexe, rata de accidente, rata infecțiilor nosocomiale, procentul de pacienți cu vin cu recomandare de specialitate)
14Procentul de pacienți transferați către alte unități spitalicești
Concomitent cu acest proiect, consilierii USR au propus un proiect privind signalistica exterioară și interioară în și în jurul spitalelor din București.
Citește proiectul integral
Citiți proiectul privind signalistica interioară și exterioară în spitalele bucureștene