USR București continuă să demonstreze angajamentul său ferm față de reducerea risipei și îmbunătățirea guvernării locale prin desființarea companiilor municipale create în timpul mandatului fostului primar, Gabriela Firea. Astăzi, vicepreşedinţii USR Bucureşti, Cristina Prună și Claudiu Năsui, alături de Dragoș Radu, membru în Biroul Municipal USR, au prezentat rezultatele concrete ale acestor acțiuni.
În urma eforturilor susținute făcute de consilierii generali USR, s-a reușit punerea în aplicare a desființării a 11 companii municipale, aflate în diverse stadii de proces, și să le închidă definitiv, din cele 14 asumate de USR. Cele 11 nu mai au consilii de administrație, directori sau angajați în serviciul lor. Prin aceste măsuri, USR a reușit să stopeze risipa banului public, să elimine corupția și să îmbunătățească serviciile publice din București.
Deputatul Claudiu Năsui, vicepreşedinte USR Bucureşti, a subliniat că: “În perioada Gabrielei Firea aveam o creştere a cheltuielilor de personal de la an la an, în medie de 50%. Primăria pe care am preluat-o în stare de insolvență are acum un rating mai bun pentru datorie decât însuși Guvernul României, adică PMB se va putea împrumuta mai ieftin pentru că are un risc mai mic, este mai stabilă și mai credibilă în ochii piețelor financiare.”
Mai mult, “consilierii generali ai USR din AGA-urile companiilor municipale au făcut o treabă excelentă în luarea de decizii pentru a desființa acele companii. Oamenii numiți de USR în acele consilii de administrație au avut ca unică misiune închiderea companiilor, iar astăzi nu se mai află în acele funcții. După calculele noastre, prin desființarea acestor companii municipale, administrația bucureșteană a făcut o economie de aproape 400 milioane de lei, numai din plecarea celor aproape 4.000 de angajați, ceea ce înseamnă că am putut să începem investiții importante în infrastructura din București,” spune Cristina Prună, vicepreşedinte USR Bucureşti.
Dragoș Radu, membru în Biroul Municipal USR, a evidențiat beneficiile acestei acțiuni, declarând: “Din 11 companii administrate de PNL, doar 4 sunt în insolvenţă. Companiile municipale au acumulat datorii de peste 115 milioane de lei. Desființarea acestora reprezintă un pas important pentru a opri risipa banului public, eliminarea corupției și a îmbunătățirii serviciilor publice din București. ”
Companiile municipale asumate de USR și care au fost închise sau sunt foarte aproape de finalizarea procesului de închidere: Agrement București S.A., Consolidări București S.A., Dezvoltare Durabilă București S.A., Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București S.A., Medicală București S.A., Parcuri și Grădini București S.A., Publicitate și Afișaj București S.A., Sport Pentru Toți București S.A., Tehnologia Informației București S.A., Pază și Securitate București S.A., Cimitire București S.A.
În prezent, mai funcționează cele două companii care asigură serviciul public de termoficare (Termoenergetica), respectiv construcții, Societatea Trustul de Clădiri Metropolitane (TCM) care se ocupă de construcţia pasajului de la Doamna Ghica. De asemenea, compania Eco-Igienizare este cea care desfășoară în prezent programul de deratizare și dezinsecţie la nivel de București.
USR continuă reducerea cheltuielilor pentru o guvernare locală transparentă și eficientă. Aceste acțiuni reprezintă doar începutul, iar USR București va lucra doar în beneficiul cetățenilor pentru o administrație locală responsabilă și un oraș prosper.