• 9 mai 2017

Gabriela Firea este cel mai mare atac la credibilitatea si imaginea Primăriei Municipiului București.

Gabriela Firea este cel mai mare atac la credibilitatea si imaginea Primăriei Municipiului București.

150 150 USR Bucuresti

Saptamana trecută am asistat la o nouă demonstrație de incompență semnată Gabriela Firea: Concursul public pentru realizarea unui logo pentru București.

Acum 2 luni, Gabriela Firea a venit în fața Consiliului General cu propunerea de a organiza acest concurs public cu premiul de 50.000 lei (brut). Proiectul avea câteva probleme de organiziare  cum ar fi faptul ca juriul nu era stabilit sau că regulamentul concursului urma să fie scris după ce proiectul era aprobat de consiliu.

Consilierii USR București au votat acest proiect plecând de la premisa bunelor intenții și cu speranța că acest concurs va fi organizat profesionist. Din păcate s-a dovedit a fi un nou exercițiu populist al doamnei Firea, care și-a luat titulatura de “specialist în domeniu” atunci cand s-a auto-numit în juriul care va desemna logo-ul câștigător.

Ce a fost greșit:

1Desemnarea juriului a fost facută netransparent și fără nicio justificare.Mai mult, acest juriu a fost anunțat după terminarea înscrierilor printr-o postare pe Facebook-ul personal al Gabrielei Firea. Nu a existat niciun comunicat oficial care anunța componența juriului și nu există nicio descriere sau motivație pentru care cele 10 persoane au fost alese să jurizeze acest concurs.
De exemplu, nu s-a dat nicio explicație pentru prezența în juriu a fostului purtator de cuvânt al lui Victor Ponta și apoi al PRU, Mirel Palada – cel care executa electric, cu plăcere, jurnaliști pe Facebook.

2În regulamentul concursului a fost introdusă o clauză prin care participanții nu aveau voie să facă publice lucrările până la desemnarea câștigătorului.
Obsesia PSD pentru lipsa de transparență a dus la un concurs public fără public.

Această proastă organizare a concursului a dus la desemnarea unui prim câștigător care a trebuit să fie descalificat pentru plagiat.

Valul de reacții negative la adresa acestui eșec al Primăriei conduse de Gabriela Firea este unul justificat. Cetățenii s-au revoltat, pe bună dreptate, față de incompetența Administrației.
Acum Gabriela Firea vrea să își ascundă propria incompetență în spatele unor atacuri fictive asupra imaginii Primăriei și a ei personal, prin ideea ridicolă că există un grup de interese care este deranjat de faptul că a organizat un concurs pentru un logo.
Grupul de interese la care face referire sunt chiar bucureștenii deranjați evident de modul în care Gabriela Firea administrează Bucureștiul după toanele personale.

De când a ajuns primar, Gabriela Firea, lucrează mai mult la imagine decât la problemele reale ale Bucureștiului și oricine încearcă să o conteste devine ținta represaliilor acesteia:

A limitat accesul cetățenilor la ședințele CGMB inventând o listă pe care oamenii trebuie să se inscrie în limita locurilor disponibile, locuri care sunt ocupate la fiecare ședință de angajați ai primăriei și de apropiați ai PSD.

A cerut scoaterea de la o ședință a CGMB a consilierei USR, Ana Ciceală, pentru că a îndraznit să îi pună întrebări pertinente Gabrielei Firea.

A limitat activitatea presei în sala de consiliu fără nicio justificare

Teatrul Excelsior, aflat în administrarea Primăriei Generale, a cenzurat difuzarea unui film dedicat protestelor din februarie 2017 sub pretextul că face „propagandă” politică, iar ei “nu cu asta se ocupă” deși pe 17 noiembrie 2017, în plină campanie electorala, ni se arătau “Marile proiecte ale Capitalei şi ale zonei metropolitane” prezentate de Liviu Dragnea si Gabriela Firea de pe scena teatrului Excelsior

Tot săptămâna trecută, inspectoratul școlar București trimitea un comunicat prin care spunea: “Considerăm că declarațiile doamnei profesor Cristina Tunegaru nu corespund adevărului, sunt fără bază legală și aduc prejudicii de imagine Doamnei Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei și Inspectoratului școlar al Municipiului București.” Postarea Cristinei Tunegaru nu avea absolut nicio legatură cu Primarul General. Dar ca orice instituție cu adevărat subordonată doamnei Firea, inspectoratul școlar s-a grăbit să-i apere imaginea chiar dacă aceasta nu a fost atacată.

Ultimul atac al Primăriei la libera exprimare a venit zilele trecute când o glumă postată pe Facebook s-a transformat în mintea doamnei Firea într-un “atac deliberat la credibilitatea și la imaginea Primăriei Capitalei”. Într-un comunicat furibund emis de data asta chiar de primărie, oamenii Gabrielei Firea amenință că vor da în judecată nu doar pe cel care a făcut gluma, ci și pe cei care au distribuit-o!

Considerăm că prin toate acțiunile de mai sus Primarul  General a adus mult mai multe prejudicii credibilității si imaginii instituției pe care o conduce. Nu forțe oculte care vor ca Bucureștiul să nu aibă un logo au transformat acest concurs și rezultatele lui în subiecte de glume, așa cum încearcă Gabriela Firea să ne spună, ci incompetența de care ea a dat dovadă în organizarea acestui concurs. Ca orice conducător incompetent, Gabriela Firea încearcă să închidă gura criticilor și opozanților prin abuz de putere și intimidări.

Vă oferim mai jos câteva glume cu adevărat proaste care aduc prejudicii reale Bucureștiului:

“Toaletarea” arborilor

Gropile de pe străzi și trotuare

Revoluția din trafic

Moumente istorice vopsite cu lavabilă

Culmea ironiei este că noul logo al Bucureștiului simbolizeaza 4 obiective importante din capitală dintre care 3 sunt monumente istorice.
De ce este acest lucru ironic?
Pentru că Bucureștiul este singura capitală europeană nominalizată pentru situaţia dezastruoasă în care se află patrimoniul arhitectural şi peisajele culturale și din 2016 este pe lista internaţională a siturilor istorice ameninţate de distrugere.

Adevărata bătaie de joc la adresa Bucureștiului este făcută de Gabriela Firea și Primăria pe care o conduce.

Join our Newsletter

We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

Contact Us

We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.