USR SECTOR 5 PROPUNE UNUL DINTRE CELE MAI AMPLE PACHETE DE MĂSURI DEDICATE SĂNĂTĂȚII PUBLICE LA NIVEL LOCAL: PATRU PROIECTE CARE VIZEAZĂ PREVENȚIA, DIAGNOSTICUL PRECOCE ȘI ACCESUL LA TRATAMENTE MODERNE PENTRU LOCUITORII SECTORULUI 5.

Consilierii locali USR Sector 5 au depus în Consiliul Local patru inițiative care răspund unor probleme reale cu care se confruntă mii de familii: tulburările din spectrul autist, cancerul de sân, osteoporoza și infertilitatea. Toate cele patru proiecte au un obiectiv comun: investiții în prevenție și în medicina modernă, astfel încât locuitorii Sectorului 5 să beneficieze de servicii medicale de calitate, la momentul potrivit.

Testare genetică pentru copiii cu TSA – Programul propune finanțarea a până la 200 de teste genetice WES pentru copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist din Sectorul 5. Diagnosticul genetic permite adaptarea intervențiilor terapeutice și oferă familiilor acces la medicina personalizată, într-un domeniu în care România nu are încă un program public dedicat. Bugetul proiectului este de 1,365 milioane de lei, pentru perioada 2027–2028.

Testare genetică pentru cancerul de sân – Al doilea proiect urmărește finanțarea testelor genetice necesare pacientelor diagnosticate cu cancer de sân în stadii incipiente. Aceste investigații permit alegerea tratamentului optim și pot evita administrarea inutilă a chimioterapiei atunci când aceasta nu aduce beneficii medicale. Programul este destinat unui număr de 200 de beneficiare și are un buget total de 2,6 milioane de lei.

Prevenim fracturile osteoporotice – Programul propune screening și investigații pentru aproximativ 1.000 de persoane din Sectorul 5, cu scopul depistării precoce a osteoporozei și prevenirii fracturilor osteoporotice. Bugetul estimat este de 325.000 de lei, iar beneficiarii vor avea acces la evaluări medicale care pot preveni complicații grave și costuri mult mai mari pentru sistemul public de sănătate.

Sprijin pentru procedurile FIV – Proiectul propune acordarea unui sprijin financiar de până la 20.000 de lei pentru procedurile de fertilizare in vitro, destinat unui număr de 300 de beneficiari din Sectorul 5 – 150 în anul 2027 și 150 în anul 2028. Programul se adresează atât cuplurilor, cât și femeilor singure care își doresc un copil și urmărește să crească accesul la tratamente pentru infertilitate, oferind șanse reale de a întemeia o familie.

„Prevenția este cea mai bună investiție pe care o poate face o administrație. Costă mai puțin decât tratarea complicațiilor și, mai ales, salvează vieți. Nu vorbim despre cheltuieli, ci despre investiții care vor îmbunătăți viața oamenilor și vor reduce costurile sistemului public pe termen lung. Acesta este modelul de administrație pe care îl propunem: unul care pune sănătatea oamenilor pe primul loc”, a declarat Iustinian Roșca, președintele USR Sector 5 și liderul consilierilor locali.

Prin aceste inițiative, USR Sector 5 propune un model de administrație care investește în prevenție, diagnostic și servicii medicale moderne, nu doar în rezolvarea problemelor de moment. Consilierii USR solicită sprijinul tuturor grupurilor politice din Consiliul Local pentru adoptarea acestui pachet de proiecte, astfel încât locuitorii Sectorului 5 să beneficieze de programe cu impact real asupra sănătății și calității vieții.