USR SECTOR 5: SOLUȚIILE PENTRU GESTIONAREA ANIMALELOR FĂRĂ STĂPÂN SUNT STERILIZAREA ȘI PREVENȚIA, NU AMENZILE

USR Sector 5 condamnă decizia administrației conduse de Vlad Piedone de a sancționa voluntarii care hrănesc și îngrijesc animalele fără stăpân, în locul adoptării unor măsuri eficiente pentru prevenirea abandonului și gestionarea responsabilă a populației canine și feline. În timp ce administrația preferă sancțiunile, USR Sector 5 vine cu o soluție concretă pentru reducerea fenomenului abandonului și controlul populației de animale.

În acest sens, consilierii locali USR au depus un proiect de hotărâre prin care, în perioada 2026–2029, câinii și pisicile din Sectorul 5, cu sau fără stăpân, vor putea beneficia de sterilizare gratuită, alături de microcipare și înregistrare, tratament post-operator și un program multianual finanțat din bugetul local. Proiectul pune accent pe prevenție, o măsură dovedită a fi mai eficientă și mai puțin costisitoare decât intervențiile ulterioare generate de abandonul animalelor.

Programul estimează sterilizarea a aproximativ 500 de animale anual, o măsură care va reduce abandonul, numărul animalelor de pe străzi și costurile suportate de comunitate pe termen lung.

USR Sector 5 subliniază că problema animalelor fără stăpân poate fi rezolvată doar prin responsabilitate, prevenție, și colaborare cu societatea civilă, nu prin sancționarea celor care se implică voluntar. Programele de sterilizare și identificare a animalelor reprezintă soluții eficiente, aplicate deja cu succes în numeroase orașe europene.

„Un oraș responsabil nu rezolvă problemele prin amenzi aplicate celor care încearcă să ajute, ci prin politici publice bazate pe prevenție. Sterilizarea este singura soluție care reduce, în mod uman și eficient, numărul animalelor abandonate. În loc să descurajeze implicarea civică, administrația ar trebui să colaboreze cu voluntarii și organizațiile care au demonstrat, de ani de zile, că sunt parte din soluție. Îi cerem primarului Vlad Piedone să introducă acest proiect pe ordinea de zi și să permită Consiliului Local să se pronunțe prin vot”, a declarat Iustinian Roșca, președintele USR Sector 5.