USR SECTOR 1: PARCUL KISELEFF RĂMÂNE DESCHIS PUBLICULUI – POLITICA ÎNSEAMNĂ FAPTE, NU DOAR VORBE

București, 4 septembrie – În urma presiunilor venite din partea societății civile, a locuitorilor și a USR Sector 1, care au criticat dur proiectul Lumina Park din Parcul Kiseleff – o tentativă de privatizare mascată a acestui parc, monument istoric – primarul George Tuță (PNL) a decis retragerea proiectului.

Grupul consilierilor locali USR Sector 1 a fost singurul care a votat împotriva inițiativei, care ar fi dus la închiderea unei porțiuni semnificative din parc, cu acces permis doar pe bază de bilet.

„USR a fost de partea oamenilor, iar asta s-a văzut în rezultat. Politica nu e doar despre vorbe, ci despre fapte: votul nostru a contat, iar azi avem confirmarea. În Sectorul 1, nu doar vorbim, ci obținem rezultate. Spre deosebire de celelalte formațiuni politice din Consiliul Local (PSD, PNL, REPER, PMP, Forța Dreptei și AUR), noi am spus un NU hotărât acestui proiect”, a declarat Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 și vicepreședinte USR.

Consilierii USR Sector 1 vor continua să fie vocea care apără patrimoniul, spațiile verzi și drepturile cetățenilor. Vom monitoriza modul în care sunt cheltuiți banii publici și vom bloca orice inițiativă care afectează interesele locuitorilor Sectorului 1.

„În Consiliul Local, USR va fi mereu de partea cetățenilor și va proteja bunurile publice de orice încercare de privatizare sau folosire în interes personal. Ne vom asigura că resursele comunității rămân în slujba cetățenilor, nu a intereselor politice sau personale”, a adăugat Clotilde Armand.