USR BUCUREȘTI: PRIMUL PAS PENTRU REDUCEREA RISIPEI ÎN COMPANIILE MUNICIPALE – PLAFONAREA INDEMNIZAȚIILOR ȘI A SALARIILOR DIRECTORILOR GENERALI

București, 25 iunie 2025 – În ședința de astăzi a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) a fost adoptat proiectul prin care salariile directorilor generali din companiile municipale vor fi plafonate la nivelul salariului unui viceprimar, iar indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație vor fi limitate la minimul legal.

Această măsură a fost agreată de comun acord cu restul consilierilor generali şi cei din echipa USR din CGMB, împreună cu Lucian Judele, City Managerul Capitalei. În prezent, Primăria Capitalei are în subordine 10 companii municipale.

„Aceasta reprezintă prima măsură dintr-un pachet mai amplu de reduceri de cheltuieli pe care îl vom implementa în perioada următoare. Acum o lună, când am preluat mandatul de Administrator Public, am promis în fața bucureștenilor transparență și responsabilitate în cheltuirea banului public. Prin votul de astăzi, aceste declarații nu au rămas doar niște promisiuni, ci s-au concretizat într-o decizie unanimă a Consiliului General”, a declarat Lucian Judele, City Managerul Capitalei.

„Este un prim pas important pentru a opri risipa și pentru a readuce normalitatea în modul în care sunt gestionate resursele statului. Bucureștenii au dreptul să știe că banii lor sunt cheltuiți corect și eficient. Eliminarea USR din majoritatea CGMB de acum câteva luni a avut consecințe pe care le identificăm și eliminăm. Suntem, odată cu alegerea lui Nicușor Dan ca președinte, într-o nouă eră în care readucem cu toții administrația centrală și locală în slujba cetățenilor, nu a unor privilegiați de partid”, a adăugat Vlad Voiculescu, președintele USR București.

USR București rămâne ferm angajată să continue măsurile de eficientizare a administrației locale și să reducă risipa din bugetul public, pentru ca resursele Capitalei să fie direcționate către proiecte cu adevărat importante pentru cetățeni: infrastructură, transport public, servicii sociale și modernizarea orașului.