VLAD VOICULESCU, FOST MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII: DOMNUL MINISTRU RAFILA MINTE FĂRĂ ABSOLUT NICIO EMOȚIE ȘI ACUM, ÎN CAZUL SF. PANTELIMON. DE CE? SĂ NE EXPLICE DOMNIA SA

,,De fapt, «De ce?» este cea mai importantă întrebare la acest moment în cazul Sf. Pantelimon.

Să le luăm pe rând. Domnul Rafila minte de patru ori:

1. Domnul Rafila spune că oamenii săi din Corpul de Control nu au găsit nimic la spitalul Sf. Pantelimon pentru că „sunt economiști sau juriști”. FALS! Potrivit informațiilor publice, în control au fost Sorin Luca și Octavian Melintescu. În fapt, șeful Corpului de Control și al misiunii de control, domnul Sorin Luca, este medic. Dr. Sorin Luca.

2. Alexandru Rafila susține că verificarea actului medical o face altcineva și aruncă vina pe Colegiul Medicilor. FALS! Domnul Rafila are în directa subordine Inspecția Sanitară, cu atribuții de control în calitatea actului medical! Art. 26 din Legea Sănătății (Controlul în sănătatea publică) stabilește la alin. 2, punctul a) că inspecția sanitară de stat verifică „calitatea serviciilor de asistență medicală”. Tot conform legii, domnul ministru Rafila ar fi putut, de asemenea, să includă în Comisia de Control și alți specialiști din cadrul ministerului sau al comisiilor de specialitate. Sunt sigur că SRATI ar fi pus la dispoziție specialiști așa cum se arată acum dispuși să pună la dispoziția procurorilor.

3. Alexandru Rafila spune că și-a făcut treaba bine, că nu are de ce să-și dea demisia. FALS! În fapt, Rafila a trimis în control la spital doi pensionari speciali și, fără să fac vreun proces de conștiință cuiva, ce pare că au reușit este să acopere, nu să descopere lucruri. Cum altfel să înțelegem din decizia sa de a-și trimite în control consilierul pensionar? Pe Octavian Melintescu. Domnul consilier personal al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, cumulează salariul de la stat cu o pensie specială de aproape 3.000 de euro pe lună. Fost adjunct al Direcției Generale Anticorupție, Octavian Melintescu a dat concurs pentru funcția de director al Corpului de Control al ministrului Sănătății, dar a picat cu brio după ce a obținut nota de 2,65.

4. Îi cer ministrului Alexandru Rafila să prezinte public Ordinul de ministru care a trimis echipa de control la spital. Dacă l-a dat, dacă nu cumva a făcut doar figurație la TV, în luna aprilie, spunând aceeași poezie pe care o spune de fiecare dată „am trimis corpul de control”. În Ordinul de ministru ar trebui să scrie exact ce anume a cerut domnul ministru Rafila să fie controlat la spitalul Sf Pantelimon. E un document important, care ar clarifica multe lucruri.

În lipsa lămuririlor atât de necesare aduse de instituțiile statului în sănătate, rămân doar multe „De ce?“-uri:

De ce avem atât de multe instituții de control și supracontrol în sănătate dacă 99,99% dintre nenorocirile din spitale rămân neelucidate?

De ce ar fi făcut două femei în floarea carierei crimele de care sunt acum acuzate de către procuror?

De ce trei… nu una, nu două, ci trei organe de control, din aprilie și până azi, nu au putut răspunde pertinent la o întrebare de bun-simț: ce s-a întâmplat acolo?

De ce mai este domnul Rafila acolo dacă orice om din țara asta acum va trăi cu spaima că cineva la care ține, ajuns într-o secție de Terapie Intensivă, își joacă, de fapt, viața la loterie?

Da, domnul Alexandru Rafila, ministru al Sănătății, așa cum spunea astăzi în conferința de presă, nu răspunde de fiecare act medical din spitale. Dar, răspunde de felul în care se derulează și se încheie controalele pe care le dispune. Domnul Rafila răspunde de acuratețea declarațiilor domniei sale.

Atât timp cât domnul Rafila nu ajută la aflarea adevărului, rolul dumnealui se rezumă la a își apăra propriul scaun și a îi lăsa pe pacienți și familiile lor oripilați și timorați de ceea ce li s-ar putea întâmpla iar pe medici judecați și înjurați la grămadă într-un mediu din ce în ce mai toxic în care pare că nimeni nu mai are încredere că se poate discuta, lucra, construi.”

Detalii aici: https://www.facebook.com/100050261958969/posts/pfbid02YeMP1sWVicg1mcejrbUFWXtHahs49ChwnWBespC5yDwd74TfbJKiEoLHryYmpDJAl/?mibextid=WC7FNe