București, 27 noiembrie – USR Sector 6 și-a desemnat candidatul pentru poziția de Primar al Sectorului în urma unui proces democratic și responsabil. Astfel, în urma alegerilor din Filiala USR, actualul viceprimar, Mihaela Ana-Maria Ștefan a fost desemnată candidat al USR pentru funcția de Primar al Sectorului 6.
Alegerea reprezintă încrederea membrilor în capacitățile și viziunea Mihaelei Ștefan de a conduce și dezvolta Sectorul 6, cu accent pe transparență, integritate și implicare comunitară.
Mihaela Ștefan, în calitate de viceprimar al USR Sector 6, a avut o contribuţie semnificativă în diverse proiecte de dezvoltare. A reușit să aducă înapoi în patrimoniul Sectorului 6 o suprafață de 11.000 de metri pătrați din fosta zonă a Parcului Grozăvești, prin colaborarea cu membrii executivului din Primăria Sectorului 6. De asemenea, a coordonat implementarea proiectului de reabilitare a bazei de recuperare a Centrului de Sănătate ‘’Sfântul Nectarie’’. În plus, educația timpurie este o prioritate pentru Mihaela Ştefan. În calitate de viceprimar USR în Sectorul 6, aceasta a fost implicată în înființarea unității de educație timpurie “Creșa Îngerașii”, dar și în construcția a două creșe noi, prin finanțări din PNRR: “Creşa Iuliu Maniu” și “Creşa Brâncuși”. Pentru aceste proiecte, s-au semnat contracte de finanțare în valoare totală de 5.6 milioane de euro.
USR Sector 6 se angajează să continue dialogul cu locuitorii Sectorului 6 pentru a construi împreună un viitor prosper și echitabil pentru toți cetățenii. Ne propunem să aducem soluții și să promovăm o administrație responsabilă, concentrată pe nevoile reale ale comunității.