Cerem o administrație condusă după reguli nu după toanele primarului

Primarul Capitalei preferă să le poruncească firmelor de salubrizare să deszăpezească trotuarele, deși asta nu face parte din atribuțiile lor, în schimb refuză de două luni să adopte în consiliu un proiect USR care ar legifera mai clar exact aceste atribuții.

Presiunea publică a funcționat, iar cele câteva sute de petiții trimise de bucureșteni către Primăria Generală, pentru a pune pe ordinea de zi proiectul depus de USR privind eficientizarea deszăpezirii în București, au făcut-o pe Gabriela Firea să declare ieri că: „operatorii de salubritate să ia în serios acest lucru şi să degajeze în regim de urgenţă trotuarele unde s-au produs deja câteva accidente.

Salutăm această decizie a doamnei primar, însă ne întrebăm în baza cărei legi a cerut operatorilor de salubrizare să presteze activități ce nu sunt incluse în contractele pe care aceștia le au cu fiecare primărie de sector. Cine va plăti pentru această presupusă „degajare de urgență” a zăpezii?

 

În contractele firmelor de salubritate nu există obligația să deszăpezească trotuarele decât în dreptul stațiilor de autobuz și a gurilor de canal. Ne îndoim de faptul că aceste firme se vor apuca de curățat trotuarele pe banii lor. Tocmai de aceea USR a depus încă din noiembrie anul trecut un proiect de modificare a normelor de salubrizare a Municipiului București, constatând că de ani de zile avem această problemă recurentă în acțiunile de deszăpezire. Majoritatea PSD+ALDE din consiliu refuză, însă, să pună pe ordinea de zi a ședințelor proiectul propus de USR.

 

Proiectul prevede, printre altele, că operatorii de salubrizare au obligația să degajeze toate trotuarele și zonele pietonale ale orașului. Bucureștiul nu este afectat de ninsoare decât maximum 20 de zile pe an, în medie.

Consideram că o deszăpezire eficientă se poate face numai printr-o reglementare clară a acestei activități, nu prin comenzi populiste, rostite de la microfon în fața camerelor de luat vederi, ca să dea bine la public, comenzi care ulterior nu vor fi respectate de operatorii de salubrizare. Firmele de salubrizare nu au contract cu Primăria Generală, ci cu cele de sector.

Chiar dacă, presupunând prin absurd, firmele de salbubrizare dau curs acestei solicitari arbitrare a doamnei Gabriela Firea, ce se va întâmpla la următoarea ninsoare? Așteptăm din nou să iasă primarul la televizor să mai facă o solicitare într-o conferință de presă?

Un oraș nu se poate administra prin declarații de presă, de aceea cerem încă o dată punerea pe ordinea de zi a proiectului USR care are ca scop eficientizarea salubrizării în București. Puteți citi proiectul integral aici: http://bit.ly/2h5qf8D
Doamna Gabriela Firea nu trebuie să uite că este Primarul General și e obligată să acționeze instituțional, nu ca un moșier care pocnește din degete atunci când se enervează și are pretenția ca toată lumea să-i asculte poruncile.
Îi cerem, așadar, doamnei Gabriela Firea să lase la o parte păguboasele orgolii politice și să supună aprobării Consiliului General proiectul propus de USR.