USR Sector 2 cere suspendarea imediată a achiziției de 21,4 milioane lei, fragmentată în 75 de achiziții directe, derulată prin intermediul școlilor din Sectorul 2. Totodată, USR Sector 2 cere verificarea întregului mecanism de către ANAP și Curtea de Conturi.
Este vorba despre achiziția a 296 de roboți de curățenie, în valoare de 21,4 milioane cu TVA. Prețul unui robot achiziționat de Sectorul 2 este de 59.785 lei, fără TVA. În același timp, un robot cu dotări similare este listat public la prețul de 31.476 lei (6.800$). Așadar, avem de-a face cu un adaos comercial cu aproximativ 90% mai mare. În plus, fiecare unitate de învățământ este obligată să cumpere 4 roboți – un total de 239.140,48 lei, fără TVA, fix pentru a se încadra în pragul achiziției directe. O astfel de achiziție mare, fragmentată în 75 de achiziții publice, ridică suspiciunea unei practici ilegale, numită „achiziție fracționată”.
De menționat este faptul că școlile din Sectorul 2 dispun deja de echipamente profesionale de curățenie. Prin urmare, nu au existat motive reale pentru ca astfel de necesități să fie transmise în etapa de elaborare a bugetului local. Potrivit documentelor cerute şi transmise către consilierii USR Sector 2, Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 (DGAPI) a confirmat oficial acest lucru.
Consilierii locali USR Sector 2 mai atrag atenția că nu avem de-a face cu un proces prin care școlile au descoperit independent aceeași nevoie, au căutat independent același produs și au ajuns independent la aceeași firmă și același preț. Din documente oficiale, reiese clar că, „la inițiativa ordonatorului principal de credite”, Rareș Hopincă, administrația Sectorului 2 a lucrat centralizat prin DGAPI, care a stabilit specificațiile tehnice, a redactat caietul de sarcini, a identificat oferta considerată avantajoasă și a transmis apoi unităților de învățământ să facă achizițiile separat cu SMARTBRIDGE IT SRL, o firmă înființată în 2025, cu un singur angajat, cu obiect principal de activitate software și cu un profit net declarat de doar 9.738 lei în primul an de existență.
USR Sector 2 cere administrațiaţiei Hopincă să explice de ce o nevoie identificată centralizat, pentru achiziționarea a sute de echipamente în valoare de peste 21 de milioane de lei, nu a fost tratată printr-o procedura competitivă la nivelul întregului proiect. Potrivit datelor centralizate de consilierii USR Sector 2, până în prezent, 20 de școli din Sectorul 2 au demarat deja achizițiile directe, iar 4.782.800 lei, fără TVA, au ajuns în conturile firmei SMARTBRIDGE.
„Cum 21,4 milioane de lei (4,1 milioane de euro) nu sunt un mărunțiș, USR Sector 2 solicită public oprirea achizițiilor directe care nu au fost încă finalizate. Cerem, de asemenea, publicarea integrală a consultării de piață și a tuturor ofertelor primite, precum și a documentelor care au stat la baza fundamentării necesității achiziției celor 296 de roboți. Solicităm și justificarea publică a cerințelor tehnice și a prețului de achiziție. Totodată, considerăm necesară verificarea de către ANAP și Curtea de Conturi a modului în care proiectul a fost împărțit între unitățile de învățământ”, a declarat Radu Mihaiu, fost primar al Sectorului 2, deputat USR Bucureşti.
