USR Sector 5 îi solicită primarului Vlad Popescu Piedone să își prezinte demisia, după ce a fost exclus din Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), formațiunea politică pe listele căreia a fost ales. Această situație reprezintă o ruptură politică majoră, care afectează încrederea cetățenilor și necesită explicații publice imediate.
În acest context, este necesară o comunicare transparentă din partea primarului Sectorului 5 cu privire la motivele care au condus la această situație, precum și o asumare clară a responsabilității politice față de cetățenii Sectorului 5.
„Cetățenii Sectorului 5 au dreptul să știe adevărul. Atunci când propriul partid își retrage sprijinul și își exclude primarul, nu mai vorbim despre un simplu conflict intern, ci despre o problemă serioasă de încredere publică. Vlad Popescu Piedone trebuie să își asume responsabilitatea politică pentru această situație și să își depună mandatul, pentru ca locuitorii Sectorului 5 să poată decide din nou cine îi reprezintă și cine conduce administrația locală. Respectul față de cetățeni începe cu asumarea consecințelor propriilor acțiuni”, a declarat Iustinian Roșca, președintele USR Sector 5.
Funcțiile publice implică responsabilitate deplină față de comunitate, nu doar exercitarea autorității administrative. Respectul față de cetățeni presupune asumarea consecințelor politice ale propriilor acțiuni și claritate în raport cu mandatul primit.
În acest sens, consilierii USR Sector 5 consideră că această situație afectează în mod direct încrederea publică și poate influența negativ buna funcționare a administrației locale din Sectorul 5.
