Bucureşti, 25 august – Consilierii generali USR au depus un proiect prin care cer Guvernului să transfere către Municipiul București terenul și clădirile de pe Str. Lânăriei 93-95, unde funcționează în prezent Institutul Horting. Deși aceste spații ar trebui să servească activităților de cercetare, în realitate clădirile institutului sunt închiriate pentru diverse activități comerciale – magazine de alcool, cofetării, săli de fitness – care nu au legătură cu scopul inițial al institutului.
USR București propune ca acest teren să fie folosit pentru construirea unui bazin de înot modern, public, destinat comunității din Sectorul 4 și întregii Capitale.
„Bucureștiul are mare nevoie de infrastructură sportivă modernă și accesibilă. Copiii și tinerii trebuie să aibă unde să învețe să înoate și să facă sport în condiții moderne şi sigure. În loc ca aceste clădiri să fie folosite abuziv pentru comerț, noi propunem un bazin de înot public, exact în locul unde comunitatea are nevoie de el”, a declarat Bogdan Sabo, consilier general USR și inițiator al proiectului.
„Transformarea acestui spațiu este o soluție concretă și realistă pentru București. Locația de pe Str. Lânăriei, lângă Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, este ideală pentru o astfel de investiție publică. Vrem să aducem sportul mai aproape de copii și de familii și să demonstrăm că patrimoniul orașului poate fi folosit în beneficiul cetățenilor”, a adăugat Cosmin Șmighleschi, consilier general USR și inițiator al proiectului.
Dacă va fi votat de consilierii generali în şedinţa care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, proiectul propus de USR București ar urma să aducă un bazin de înot modern în cartierul Tineretului, o zonă centrală, bine conectată la transportul public și aproape de școli și parcuri.
USR Bucureşti arată încă o dată că vine cu soluții reale pentru București: transformarea spațiilor nefolosite corespunzător în infrastructură sportivă publică, pentru sănătatea și dezvoltarea copiilor și tinerilor din Capitală.