USR BUCUREȘTI PROPUNE UN PLAN CONCRET PENTRU REDUCEREA ZGOMOTULUI DIN CAPITALĂ: CREAREA MAI MULTOR ZONE LINIȘTITE ÎN BUCUREȘTI, ÎN APROPIEREA ȘCOLILOR, SPITALELOR ȘI PARCURILOR

București, 21 august – În urma solicitărilor exprimate de societatea civilă și de peste 20 de ONG-uri și grupuri civice, care au cerut în această primăvară ca Bucureștiul să devină un oraș mai liniștit și prietenos cu locuitorii săi, consilierii generali ai USR București au depus un proiect de hotărâre în Consiliul General al Municipiului București pentru reducerea poluării fonice și crearea de zone liniștite în Capitală.

Datele recente arată o situație alarmantă: potrivit reevaluării hărților strategice de zgomot, peste 419.000 de bucureșteni – adică 1 din 5 locuitori ai Capitalei – sunt expuși zilnic la niveluri de zgomot ce depășesc limitele legale.

Proiectul propus de consilierul general USR Bogdan Sabo prevede: instalarea unui sistem permanent de monitorizare a zgomotului, cu 28 de stații fixe și 2 mobile, inclusiv în parcuri și pe bulevarde intens circulate; crearea de zone pilot pentru reducerea zgomotului în proximitatea școlilor, spitalelor, parcurilor și zonelor rezidențiale; măsuri țintite și adaptate pentru zonele cu depășiri majore ale nivelului de zgomot; constituirea unui grup de lucru dedicat reducerii zgomotului, format din Direcția de Mediu a PMB și reprezentanți ai primăriilor de sector, în zonele unde există depășiri semnificative.

„Sănătatea bucureștenilor și a copiilor noștri nu este negociabilă. Datele arată clar că problema zgomotului se agravează, iar Bucureștiul are nevoie urgentă de un plan coerent pentru reducerea poluării fonice. Prin acest proiect, punem bazele pentru un oraș mai liniștit și mai sănătos, așa cum și-au dorit cetățenii și societatea civilă”, a declarat Bogdan Sabo, consilier general USR şi iniţiatorul proiectului.

USR București face apel la toți consilierii generali să susțină acest proiect, pentru ca Bucureștiul să aibă mai multe zone liniștite, iar măsurile de reducere a zgomotului să fie aplicate concret acolo unde situația este critică. Obiectivul nostru clar este sănătatea și liniștea tuturor bucureștenilor, nu doar un plan pe hârtie.