• 17 septembrie 2024

RADU MIHAIU, PRIMARUL SECTORULUI 2, ȘI ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA (OAR) AU ANUNȚAT CÂȘTIGĂTORII CONCURSULUI INTERNAȚIONAL DE SOLUȚII PENTRU REVITALIZAREA LACURILOR COLENTINEI

RADU MIHAIU, PRIMARUL SECTORULUI 2, ȘI ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA (OAR) AU ANUNȚAT CÂȘTIGĂTORII CONCURSULUI INTERNAȚIONAL DE SOLUȚII PENTRU REVITALIZAREA LACURILOR COLENTINEI

150 150 USR Bucuresti

Bucureşti, 17 septembrie – Astăzi, Primăria Sectorului 2, condusă de Radu Mihaiu, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România (OAR), a anunțat câștigătorii Concursului Internațional de Soluții „Lacurile Colentinei, Sector 2, București”. Acest concurs marchează un pas important în procesul de revitalizare a lacurilor Colentina, cu scopul de a transforma zona într-o destinație recreativă de referință atât pentru locuitorii Capitalei, cât și pentru turiști.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a evidențiat importanța momentului: „Este un moment emoționant, pentru că am dorit acest concurs încă din 2021 și sunt foarte mândru că am ajuns aici și am arătat că se poate munci fără cârpeli. Am muncit timp de 4 ani pentru ecologizarea cursului de râu Colentina, scoțând peste 70.000 de tone de deșeuri din acest lac. Iar acum finalizăm cel mai mare concurs de soluții organizat vreodată în România, ce asigură transformarea salbei de lacuri într-un obiectiv important pentru București. Este o demonstrație că și pe la noi se pot face lucrurile temeinic, punând pe primul loc interesul pe termen lung. Concursurile de soluții sunt o pasăre rară în România, din păcate. Iar asta a blocat total inovarea în amenajarea domeniului public. Prea mulți primari se mulțumesc doar să facă, nu contează ce, pentru cine și cum se încadrează în strategia pe termen lung. Însă atunci când tragi linie e mai important ce lași în urmă.”

„Începe o călătorie de transformare a Salbei de Lacuri. Sper că va fi o transformare pentru întreg Bucureștiul, dar și pentru turiștii care vin să viziteze Capitala. Se va schimba modul în care ne raportăm la zona Sectorului 2,” a declarat Elena Tudose, city manager al Sectorului 2.

Obiectivul principal al acestui concurs a fost selectarea celor mai bune trei soluții de amenajare pentru fiecare lot, în vederea contractării serviciilor de proiectare. Proiectul vizează amenajarea malurilor celor șase lacuri ale Colentinei, cu accent pe: refacerea continuității spațiilor publice de-a lungul malurilor, prin crearea unei promenade verzi-albastre (denumită generic „Coridorul Verde-Albastru”), care să susțină activități recreative și sociale, integrându-se armonios în cadrul natural existent şi prin îmbunătățirea relației dintre maluri și vecinătățile urbane, prin soluții de amenajare care să favorizeze accesul și echitatea socială pentru toți locuitorii.

Concursul a fost lansat pe 28 mai 2024, iar jurizarea internațională a proiectelor înscrise s-a desfășurat între 12 și 16 septembrie 2024. Acest proiect ambițios își propune să aducă o schimbare majoră în peisajul urban al Sectorului 2 și să redefinească relația locuitorilor cu spațiile publice de-a lungul lacurilor Colentinei.

La conferința de presă au participat: Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România, Emil Ivănescu, președintele Filialei Teritoriale București a OAR, invitați internaționali și reprezentanți ai administrației municipiului București. Evenimentul a cuprins inclusiv proiecții și expoziția lucrărilor câștigătoare.

Pentru detalii suplimentare despre „Coridorul Colentina”, puteți accesa: www.radumihaiu.ro/coridorul-verde-2

 

    Join our Newsletter

    We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

      [anr_nocaptcha g-recaptcha-response]