București, 31 mai – Părinții din București își doresc de la viitorii primari ai Capitalei mai multe programe de grădiniță și școală de vară, finanțarea programelor after-school, teatre, acces la activități sportive gratuite pentru copii, deschiderea curților școlilor, măsuri pentru siguranța copiilor și stoparea fenomenului drogurilor în rândul adolescenților.
„Consider că Bucureștiul trebuie să fie un oraș european care-și respectă cetățenii, în special pe cei mai mici dintre aceștia. În ultimii ani am dezvoltat o serie de proiecte și inițiative care le sunt dedicate, festivaluri de teatru în școli, competiții sportive sau spectacole, sute de ateliere, concerte sau expoziții, toate acestea având intrare liberă, fiind parte din programul Străzi Deschise – București, promenadă urbană. În mandatul următor, voi continua să acord o atenție deosebită celor mai mici dintre bucureșteni, iar printr-o colaborare bună cu primarii de sectoare, voi sprijini construcția de noi creșe și grădinițe”, a transmis Nicușor Dan, primarul Capitalei.
Evenimentul, desfășurat în incinta Camerei Deputaților, face parte din seria de consultări lansate în vara anului 2020 de Oana Țoiu, deputat USR, împreună cu Nicușor Dan, pentru un oraș prietenos cu familiile și copiii. Părinții au avut ocazia să adreseze întrebări și să discute direct cu cei implicați în administrația publică locală, oferind feedback și propuneri concrete.
„Orașul nostru trebuie să fie un loc în care fiecare copil să se simtă iubit, protejat și sprijinit în dezvoltarea sa. Împreună cu părinții și comunitatea, putem construi un viitor mai luminos pentru toți copiii din București. De aceea, mă voi asigura în continuare ca toți copiii și părinții sa fie ascultați și consultați în luarea deciziilor care îi privesc direct”, spune Mihaela Ștefan, candidat Dreapta Unită pentru Primăria Sectorului 6.
„Muncesc ca familiile să se simtă mândre ca locuiesc în Sectorul 5 pentru că putem construi aici ce au nevoie: parcuri, grădinițe, școli moderne. Sectorul 5 este acum ultimul la infrastructură școlară, dar putem repara asta cu o echipă bună”, mai spune Alexandru Dimitriu, candidat Dreapta Unită pentru Primăria Sectorului 5.
„Părinții sunt o forță, au zeci de idei despre ce vor în școli, în cartiere, de la transportul în comun la legile la care lucrez care îi ajută să muncească și să își crească familia. Am început întâlnirile cu ei în vara lui 2020 cu Nicușor Dan, când am lansat conceptul de București prietenos cu copiii, și le continuăm de atunci pentru că sunt mai multe activități pentru copii acum, locurile de joacă se înlocuiesc, în teatrele de copii vom accesibiliza piese, adolescenții fac parte din bugetarea participativă și din Consiliul Consultativ al Copiilor creat pentru ei acum, dar mai sunt multe de făcut împreună pentru #unviitorbunacasă”, a declarat Oana Țoiu.
Ediția a III-a a evenimentului „Un ceai în Parlament”, dedicat părinților din Capitală, a fost organizată de Oana Țoiu, vicepreședinte USR. La eveniment au participat Mihaela Ștefan, viceprimar și candidat Dreapta Unită pentru Primăria Sectorului 6, Alexandru Dimitriu, consilier și candidat Dreapta Unită pentru Primăria Sectorului 5, Silvia Dinică, senatoare, Anda Badea, consilier local Sector 2, și Naomi Reniuț-Ursoiu, candidată la Consiliul General al Municipiului București.
Următoarea ediție, organizată de Oana Țoiu, va avea loc pe 20 iunie, la ora 13.00, la Camera Deputaților.