București, 9 mai – Mihaela Ștefan, viceprimar USR al Sectorului 6, anunță continuarea proiectului USR „Grădinița de vară” și pe parcursul verii 2024. Sumele necesare derulării acestui proiect au fost cuprinse în bugetul acestui an încă de la construirea acestuia.
„Inspectoratul Școlar Sector 6 a centralizat înscrierile părinților, rezultând 2.677 de locuri disponibile în luna iulie și 2.270 în august! Am alocat 4 milioane de lei pentru susținerea acestui program și, ca în fiecare an, părinții copiilor preșcolari nu au motive de îngrijorare, deoarece va exista cel puțin o creșă deschisă unde își pot lăsa copiii. La fel ca anul trecut, copiii care provin din familii cu venituri reduse beneficiază de finanțare de la bugetul local pentru norma de hrană”, spune Mihaela Ștefan, candidat Dreapta Unită pentru Primăria Sectorului 6.
Programul „Grădinița de vară” 2024 se va desfășura în luna iulie în grădinițele „Albina”, „Prichindel”, Grădiniţa 94, Grădiniţa 246 și Grădiniţa 272, iar în luna august, în Grădiniţa „Albina”, Grădiniţa 41, Grădiniţa 111, Grădiniţa 217, Grădiniţa 246 și Grădiniţa 274. Programul și finanțarea proiectului „Grădinița de vară” 2024 urmează să fie trimis spre aprobare către Consiliul Local al Sectorului 6.
Continuăm să facem lucruri bune în Sectorul 6! Pentru mai multe detalii despre programul de guvernare locală al Mihaelei Ştefan, puteţi accesa: https://mihaelastefan.ro/.