• 28 martie 2024

MIHAELA ȘTEFAN, VICEPRIMAR ȘI CANDIDAT USR LA PRIMĂRIA SECTORULUI 6, PROPUNE DOTAREA ȘCOLILOR DIN SECTOR CU DEFIBRILATOARE!

MIHAELA ȘTEFAN, VICEPRIMAR ȘI CANDIDAT USR LA PRIMĂRIA SECTORULUI 6, PROPUNE DOTAREA ȘCOLILOR DIN SECTOR CU DEFIBRILATOARE!

150 150 USR Bucuresti

București, 28 martie – Mihaela Ștefan, viceprimar și candidat USR la Primăria Sectorului 6, propune Consiliului Local un proiect care vizează dotarea școlilor cu defibrilatoare și alocarea de fonduri pentru cursuri de prim ajutor.

„Prin acest proiect, cer instalarea obligatorie a câte unui defibrilator în cele 76 de unități școlare de învățământ public preuniversitar aflate pe raza Sectorului. Școlile din Sectorul 6 adăpostesc mii de elevi, la care se adaugă corpul profesoral și personalul auxiliar. Pentru că e nevoie doar de o clipă ca totul să se năruie și știm că lipsa dotărilor și a pregătirii poate fi fatală, iar eu îmi doresc să fim pregătiți și școlile să fie un mediu sigur pentru copiii noștri”, spune Mihaela Ștefan.

Potrivit statisticilor, 9 din 10 români nu știu să acorde primul ajutor și peste 98% dintre cei aflați în stop cardio-respirator nu supraviețuiesc – mai ales din cauza faptului că nu li se acordă primul ajutor la timp. Cei mai predispuși la astfel de riscuri sunt copiii mici. Dacă martorii unui astfel de eveniment intervin imediat și este folosit și un defibrilator, rata de succes a resuscitării este de până la 80%.

„Din aceste motive consider necesar să dotăm toate unitățile școlare din rețeaua de învățământ public preuniversitar a Sectorului 6 cu defibrilatoare automate, precum și derularea unui program de instruire, informare și conștientizare privind acordarea primului ajutor”, mai spune Mihaela Ștefan.

În funcție de bugetul disponibil, alocarea acestor defibrilatoare se va putea face începând cu unitățile cu cel mai mare număr de copii și continuând într-o ordine descrescătoare a acestui număr. Similar, ordinea de instruire a personalului va putea urma aceeași logică de programare în timp a cursurilor, pentru a nu se ajunge la situația în care unitatea respectivă are în dotare un echipament, dar nu are personal instruit.

    Join our Newsletter

    We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

      [anr_nocaptcha g-recaptcha-response]