• 18 martie 2024

LUCIAN JUDELE, CANDIDATUL USR LA PRIMĂRIA SECTORULUI 3, CERE DEMISIA CITY MANAGERULUI SECTORULUI 3, MARIUS-DANIEL CIOBÎCĂ

LUCIAN JUDELE, CANDIDATUL USR LA PRIMĂRIA SECTORULUI 3, CERE DEMISIA CITY MANAGERULUI SECTORULUI 3, MARIUS-DANIEL CIOBÎCĂ

150 150 USR Bucuresti

Bucureşti, 18 martie – Lucian Judele, candidatul USR la Primăria Sectorului 3, solicită demisia city managerului Sectorului 3, Marius-Daniel Ciobîcă, în urma dezvăluirilor privind practicile corupte din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub conducerea primarului Negoiță.

,,De trei ani de zile am atras atenția publicului asupra afacerilor primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. Am adus în discuție modul în care banul public este canalizat către persoanele și firmele apropiate lui Negoiță, printre care se numără și city managerul Sectorului 3, nimeni altul decât Marius-Daniel Ciobîcă. Am repetat de nenumărate ori despre construcția ilegală ridicată pe un teren public, chiar în fața Tribunalului București, fără ca nimeni să îndrăznească să o demoleze,’’ spune Lucian Judele, candidat USR la Primăria Sectorului 3.

Sectorul 3 al Bucureștiului este una dintre cele mai bogate unități administrative din România și dispune de un buget anual estimativ de 2,6 miliarde de lei, adică peste 500 de milioane de euro.

,,Este evident că primarul Negoiță și rețeaua sa de influență din Primăria Sectorului 3 acționează în mod abuziv și nepotrivit, ignorând legea și buna conduită administrativă. Faptul că lucrătorii au distrus un parc pentru a face o parcare în fața clădirii achiziționate de Negoiță și Marius-Daniel Ciobîcă subliniază disprețul față de spațiile verzi și de necesitățile comunității. Mai mult, este de neînțeles cum, în anul 2024, cu atâtea investigații și dezvăluiri în presă, o judecătoare (soția domnului Marius-Daniel Ciobîcă) se află în conflict de interese și beneficiază împreună cu soțul și familia de contracte în valoare de milioane de euro prin firmele din subordinea Primăriei conduse de Negoiță. Marius-Daniel Ciobîcă trebuie să demisioneze din această funcție,’’ afirmă Lucian Judele, candidat USR la Primăria Sectorului 3.

Reamintim că, potrivit Legii achizițiilor publice, conflictul de interese se definește prin orice situație în care membrii personalului autorității contractante pot influența rezultatul unei licitații sau au un interes financiar, economic sau personal.

Lucian Judele, candidatul USR la Primăria Sectorului 3, își reiterează angajamentul de a combate corupția și de a susține transparența și buna guvernare în cadrul Primăriei Sectorului 3, în interesul cetățenilor și pentru promovarea unei dezvoltări durabile a comunității.

    Join our Newsletter

    We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

      [anr_nocaptcha g-recaptcha-response]