• 9 februarie 2024

MIHAELA ŞTEFAN, CANDIDAT USR LA PRIMĂRIA SECTORULUI 6: LUPT PENTRU O EDUCAŢIE DE CALITATE ŞI UN VIITOR PROMIŢĂTOR ÎN SECTORUL NOSTRU

MIHAELA ŞTEFAN, CANDIDAT USR LA PRIMĂRIA SECTORULUI 6: LUPT PENTRU O EDUCAŢIE DE CALITATE ŞI UN VIITOR PROMIŢĂTOR ÎN SECTORUL NOSTRU

150 150 USR Bucuresti

Bucureşti, 9 februarie – Mihaela Ștefan, candidatul USR la Primăria Sectorului 6, viceprimar cu atribuţii pe zona de învăţământ, anunță redirecţionarea a 26% din fondurile destinate investițiilor din acest an către îmbunătățirea infrastructurii educaționale din Sectorul 6.

,,Investiția propusă reafirmă hotărârea echipei USR Sector 6 în promovarea dezvoltării durabile a comunității, cu accent pe îmbunătățirea condițiilor de viață ale copiilor și crearea unui mediu propice educării și socializării acestora”, declară Mihaela Ștefan, candidatul USR la Primăria Sectorului 6.

Fondurile alocate vor contribui la modernizarea și reabilitarea a patru grădinițe și două școli, la ridicarea a 3 corpuri noi de after-school și la dotarea cu mobilier, echipamente IT, dotări laboratoare și ateliere școlare dar și echiparea laboratoarelor informatice sau atelierelor de practică din unitățile de învățamânt din Sectorul 6.

Totodată, vor fi demarate procese de modernizare şi reconstrucție pentru Liceul Tehnologic Antim Ivireanu, Colegiul National Grigore Moisil sau Colegiul Tehnic de Poştă și Telecomunicații Gheorghe Airinei şi se vor finaliza lucrările și recepția celor cinci școli finanțate prin Programul Operaţional: Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, Școala Gimnazială Calinic de la Cernica, Colegiul Tehnic Petru Maior, Școala Specială Sfânta Maria, Școala Gimnazială Constantin Păunescu, inclusiv amenajarea spațiilor verzi aferente acestor școli.

,,Vor fi finanțate din bugetul local programele ‘’Școala după Școală’’, Gradinițele de vară și subvenționarea normei de hrană la gradinița pentru copiii proveniți din familii cu venituri mici. Obiectivul nostru este de a transforma Sectorul 6 într-un sector prietenos pentru copii,’’ afirmă Mihaela Ștefan, candidatul USR la Primăria Sectorului 6.

Alte 10 unități de învățământ vor fi incluse în Programul național de Consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, program derulat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației.

    Join our Newsletter

    We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

      [anr_nocaptcha g-recaptcha-response]