București, 21 octombrie 2023 – Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, și Primăria Sectorului 2, condusă de Radu Mihaiu, anunță reluarea programului de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, începând de luni, 23 octombrie 2023. Această măsură vine în sprijinul persoanelor cu venituri reduse din Sectoarele 1 și 2, oferindu-le un suport esențial în perioada sezonului rece.
Persoanele eligibile pentru acest ajutor pot depune documentele necesare, însoţite de actele doveditoare, la sediile de sector ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.). Specialiștii administrației locale vor fi disponibili pentru a asista solicitantii în completarea formularelor.
Reamintim, ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie se acordă persoanelor cu venituri de până la 1.386 lei de persoană (în cazul familiei) și de până la 2.053 lei în cazul persoanei singure.
Cheltuielile cu încălzirea locuinței vor fi compensate în funcție de venitul solicitantului, în proporții variind de la 10% până la 100%. Valoarea minimă a compensației este următoarea: 250 lei/lună pentru gaze naturale; 500 lei/lună pentru energie electrică; 320 lei/lună pentru combustibilii solizi sau petrolieri.
Suplimentul pentru energie, care reprezintă al doilea tip de ajutor, va fi acordat pe întreg parcursul anului și are următoarele valori: 30 lei/lună pentru energie electrică; 10 lei/lună pentru gaze naturale; 10 lei/lună pentru energie termică; 20 lei/lună pentru combustibilii solizi sau petrolieri; 70 lei/lună în cazul în care energia electrică este singura sursă de energie utilizată.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinței pot fi solicitate pentru perioada noiembrie 2023 – martie 2024, în timp ce suplimentele pentru energie pot fi obținute pentru perioada noiembrie 2023 – octombrie 2024.
Pentru a putea beneficia de ajutor pe întreaga perioadă a sezonului rece (noiembrie 2023 – martie 2024) cererile trebuie depuse până cel târziu la data de 20.11.2023. Documente necesare și toate criteriile de acordare pot fi consultate și descărcate de pe site-ul oficial al primăriei de sector.
Primăriile Sectorului 1 şi Sectorului 2 reafirmă angajamentul de a sprijini comunitatea locală în această perioadă dificilă și încurajează toate persoanele eligibile să solicite aceste ajutoare vitale pentru a face față sezonului rece în condiții mai bune.