• 7 septembrie 2023

USR A MARCAT UN PAS IMPORTANT CĂTRE REALIZAREA ”CREŞEI ÎNGERAŞII”

USR A MARCAT UN PAS IMPORTANT CĂTRE REALIZAREA ”CREŞEI ÎNGERAŞII”

150 150 USR Bucuresti

Bucureşti, 7 septembrie – Astăzi, în ședința Consiliului Local Sector 6, echipa USR Sector 6 a marcat un alt pas important către realizarea ‘’Creșei Îngerașii’’, un proiect care reflectă angajamentul față de dezvoltarea comunității noastre. Consiliul Local Sector 6 a aprobat înființarea unității de educație timpurie „Creșa Îngerașii”.

Această creșă va oferi un total de 135 de locuri, dintre care 30 vor fi rezervate pentru copiii proveniți din medii vulnerabile, iar 15 pentru copiii cu dizabilități. Ne dorim să asigurăm un mediu sigur și inclusiv pentru toți copiii noștri, indiferent de circumstanțele lor.

Mihaela Ştefan, viceprimar USR, Sector 6:
,,Proiectul ‘’Creșa Îngerașii’’ reprezintă un angajament ferm din partea noastră față de viitorul copiilor noștri și față de susținerea familiilor din Sectorul 6. Suntem dedicați în continuare finalizării acestui proiect în timp util și suntem entuziasmați să vedem cum va contribui la creșterea și dezvoltarea copiilor noștri.’’

Până în prezent, proiectul de investiții a progresat semnificativ, atingând un grad de realizare de 81%. În prezent, se lucrează la finisarea interioară, branșamentele exterioare și terasamente pentru a ne asigura că centrul ‘’Creșa Îngerașii’’ va fi pregătit să-i primească pe cei mici până la finalul acestui an.

Și nu ne oprim aici! USR Sector 6 a reușit să obtină fonduri nerambursabile prin PNRR pentru încă doua creșe. Una în cartierul Militari, pe bd. Iuliu Maniu, iar alta în Drumul Taberei, pe bd. Timișoara. Fiecare va putea primi câte 70 de copii.

    Join our Newsletter

    We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

      [anr_nocaptcha g-recaptcha-response]