ZIUA LIMBII ROMÂNE – CURSURI DE LIMBA ROMÂNĂ PENTRU COPIII ÎNTORŞI DIN DIASPORA, DIN TOAMNĂ

București, 31 august – De Ziua Limbii Române, sărbătorită în România și în Republica Moldova astăzi, informăm părinții întorși din diaspora că ai lor copii au dreptul la cursuri de limba română, prin Legea 277/2022 coinițiată de deputata USR de București Oana Țoiu.

Legea aplicată pentru prima dată toamna aceasta prevede faptul că, la cererea părintelui/reprezentantului legal al elevului care nu a fost înscris în sistemul de învăţământ din România în ultimii doi ani, inspectoratele şcolare organizează în cadrul unităţilor de învăţământ grupe de acomodare, unde sunt predate noţiuni de limbă și cultură.

„Un municipiu întreg a părăsit România anul trecut, peste 50.000 de români alungați parțial de un stat nedrept cu cetățenii săi, și îi înțeleg, dar avem o muncă de făcut aici acasă ca să reconstruim pe baze corecte și pentru asta susținem fiecare familie de români care alege să se întoarcă, să rămână sau să susțină din afară proiectul de țară, iar reintegrarea copiilor e un factor major în decizia de întoarcere sau cea de a nu pleca din nou. În pandemie am avut multe familii care s-au întors și puține au fost păstrate. Acum vor avea datorită legii noastre un sprijin care să îi susțină pe copii să țină pasul și să fie apreciați. Părinții întorși în țară trebuie să depună o cerere la Inspectoratul Școlar Teritorial de care aparțin, deoarece grupele se realizează la începutul anului școlar”, arată deputata Oana Țoiu.

Grupele de acomodare sunt constituite, în medie, din 11 elevi, dar nu mai puțin de 8 elevi și nu mai mult de 14 elevi.

Elevii pot fi organizați în cadrul a 3 grupe/categorii de vârstă/niveluri de studiu, ținându-se cont de nivelul inițial de cunoaștere a limbii, culturii și civilizației românești de către elevi, după cum urmează:
a) grupa/categoria de vârstă 6-10 ani/nivelul învățământului primar;
b) grupa/categoria de vârstă 11-14 ani/nivelul învățământului gimnazial;
c) grupa/categoria de vârstă 15-18 ani/nivelul învățământului liceal.

Estimarea inspectoratelor județene este că avem 10.000 – 11.000 de copii reintegrați în sistemul de educație din România.

Pentru lege, au fost luate drept exemple sisteme similare din Franţa, Luxemburg și Canada. În Quebec primele clase de acomodare au fost înfiinţate încă din anul 1969.

Este ştiut că elevii, chiar şi cei care au mai fost şcolarizaţi în România, se confruntă uneori cu dificultăţi de exprimare şi scriere după o perioadă de timp petrecută în străinătate, iar cea mai eficientă metodă pentru integrarea lor rapidă este sprijinirea acestora prin cursuri intensive de limba română, în timp ce urmează cursurile clasei în care au fost integraţi în urma echivalării, astfel încât să avanseze în ritm similar colegilor lor.