USR Bucureşti aduce în atenția publică informații de o gravitate extremă, privind legătura dintre ministrul Gabriela Firea și ororile descoperite în azilele din Voluntari, unde bătrânii erau supuși la abuzuri și torturi îngrozitoare.
USR București se alătură opiniei publice și ridică semne de întrebare cu privire la implicarea și legăturile Gabrielei Firea, fost primar al Bucureștiului, într-o rețea de conexiuni politice dubioase. În acest caz, USR București cere premierului Ciolacu demiterea Gabrielei Firea din funcția actuală pe care o deține în guvern.
Potrivit informațiilor prezentate în presă, Gabriela Firea este în strânsă legătură cu oameni politici cheie, inclusiv Ștefan Godei, conducătorul centrului, care este în politică de aproximativ 10 ani. În 2013, Godei a fost vicepreședinte al Organizației Tineretului Social Democrat Ilfov, iar ulterior a fost fotografiat alături de Firea și alți politicieni importanți, în special de la PSD conform informațiilor apărute în spațiul public.
Surprinzător, Ecaterina Adriana Voicu, partenera de viață a lui Ștefan Godei și persoana care a coordonat procedurile de înființare ale asociației, este și ea angajată a Gabrielei Firea, lucrând la centrul pentru Tineret al Municipiului București. Mai mult, Ligia Gheorghe și Ștefan Godei sunt proprietarii unei firme în Voluntari.
Cu toate acestea ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse spune că apropiaţii săi nu au nicio legătură cu ce s-a întâmplat. Asta desi este binecunoscută publicului larg, relaţia de prietenie dintre Gabriela Firea şi Ligia Gheorghe, un om de bază, în umbra tuturor funcțiilor pe care le-a deținut Gabriela Firea, practic mâna dreapta a actualului ministru.
USR Bucureşti consideră că refuzul hotărât al ministrului Gabriela Firea de a-și demite consiliera, în pofida investigațiilor explozive publicate de presă, care au dezvăluit abuzurile groaznice din centrele din Ilfov, arată în mod clar că totul este un joc politic, de suprafaţă iar discursul său ipocrit despre grija față de familie, tineri și cei vulnerabili este o minciună. Totul este o mascaradă jalnică pentru a-și păstra imaginea publică intactă. Mai ales că, ancheta DIICOT a dus la reținerea a 24 de persoane în acest caz. Ce a făcut de fapt doamna Firea în calitatea sa de ministru al Familiei, pentru persoanele vulnerabile din aceste centre?
În fața acestor conexiuni și implicări politice dubioase, USR București consideră că Gabriela Firea nu mai poate reprezenta interesele cetățenilor în mod obiectiv și solicită premierului Ciolacu să o demită de urgență din funcția pe care o ocupă. Este esențială menținerea integrității și transparenței în guvernare, iar aceste conexiuni și ipocrizii publice depășesc orice limită a bunului simț și responsabilității politice.