• 19 iunie 2023

STIMULENTE FINANCIARE PENTRU COMBATEREA CRIZEI ENERGETICE PENTRU LOCUITORII SECTORULUI 1

STIMULENTE FINANCIARE PENTRU COMBATEREA CRIZEI ENERGETICE PENTRU LOCUITORII SECTORULUI 1

150 150 USR Bucuresti

La inițiativa primarului USR, Clotilde Armand, fiecare gospodărie din Sectorul 1 beneficiază de un stimulent financiar între 1.000 și 3.000 de lei.

Programul inițiat de USR și votat de Consiliul Local al Sectorului 1 dorește să asigure nevoile energetice ale cetățenilor și să crească eficiența energetică în comunitate. De asemenea, prin acordarea acestor stimulente financiare, se urmărește îmbunătățirea calității mediului prin scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Beneficiarii acestui program trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți, să aibă domiciliul sau reședința în Sectorul 1 al Municipiului București, să dețină un buletin/ /carte de identitate valabilă și să facă parte dintr-o gospodărie, declarându-se reprezentant al acesteia.

“De cand am început lupta împotriva jafului PSD-PNL din primăria sectorului 1, am economisit sute de milioane de lei, pe care acum le redirecţionăm către cetățenii sectorului. Este dreptul cetățenilor sectorului 1 să beneficieze de banii aceștia care sunt de fapt ai lor,” a declarat Clotilde Armand primarul sectorului 1.

Tot ce trebuie să facă cetățenii sectorului 1 este să încarce documente precum facturi de energie electrică, gaz sau de electrocasnice. Toate informațiile sunt pe site-ul dedicat măsurii (www.ticheteanticriza.primarias1.ro). Locuitorii sectorului 1 vor completa IBAN-ul contului bancar unde vor primi pana la 3.000 de lei.

Stimulentele financiare sunt acordate diferențiat, în funcție de veniturile pe cap de membru de familie, pe gospodărie. Astfel, pragurile de acordare sunt următoarele:
Pentru venituri până la pragul maxim al salariului minim net pe economie: 3.000 lei/gospodărie;
Pentru venituri între salariul minim net pe economie și salariul mediu net pe economie: 2.000 lei/gospodărie;
Pentru venituri peste salariul mediu net pe economie: 1.000 lei/gospodărie.

Termenul limită pentru trimiterea cererilor de decontare directă, împreună cu documentele cerute, este 30 iunie 2023. Efectuarea decontărilor directe către beneficiari se va realiza până la data de 31 iulie 2023.

Detalii suplimentare cu privire la program pot fi consultate pe website-ul oficial al Primăriei Sectorului 1 București.

    Join our Newsletter

    We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

      [anr_nocaptcha g-recaptcha-response]