• 4 mai 2020

Propunerile USR București pentru transportul public în contextul COVID-19

Propunerile USR București pentru transportul public în contextul COVID-19

150 150 USR Bucuresti

Autoritățile locale trebuie să fie pregătite pentru ridicarea treptată a restricțiilor de deplasare după 15 mai. Cea mai mare provocare, mai ales în București, va fi legată de transportul public. Municipalitatea trebuie să se asigure că mijloacele de transport în comun nu devin medii propice răspândirii noului coronavirus. În acest context, USR București a propus mai multe măsuri pentru siguranța pasagerilor.

”Scopul acestor propuneri este ca bucureștenii să aibă la dispoziție un transport în comun eficient și sigur în același timp. Ele trebuie însoțite de măsuri luate și pe alte paliere, de exemplu, de la decalarea orarului de lucru la instituții, până la soluții mai bune de management al traficului. Important este ca primăria condusă de Gabriela Firea și conducerea STB să înțeleagă faptul că trebuie să pregătească de pe-acum soluții pentru perioada de după 15 mai”, a declarat Gabriel Waspusch, vicepreședinte USR București și coordonator Program Guvernare Locală.

Propunerile USR București pentru transportul public în contextul COVID-19 sunt următoarele:

1. Limitarea capacității de utilizare a mijloacelor de transport la 30%, în scopul păstrării distanței sociale. O modalitate de implementare poate fi evitarea utilizării scaunelor alăturate.
2. Evitarea contactului față în față între călători, prin stabilirea unui traseu în interiorul mijlocului de transport: urcare doar prin ușa din față, coborâre pe la mijloc și prin spate.
3. Creșterea numărului de mijloace de transport scoase pe traseu, cu adaptare dinamică la nevoia de transport pe traseele aglomerate și la orele de vârf.
4. Instalarea de signalistică specifică Covid-19, referitoare la distanțarea sociala, și folosirea mijloacelor de comunicare din vehicule pentru transmiterea de mesaje privind măsurile de precauție necesare în această perioadă.
5. Achiziția de echipament și substanțe de curățenie care să permită dezinfectarea interioară eficientă a mijloacelor de transport în comun și dezinfectarea frecventă a suprafețelor de contact.
6. Finalizarea cât mai rapidă a traseelor de bicicletă aflate în curs de amenajare, și anume cele 4 trasee care ar fi trebuit finalizate în primăvara acestui an.

USR București a propus constant soluții la problemele edilitare ale orașului. Din păcate, administrația Gabriela Firea – PSD a refuzat să țină cont de opiniile, observațiile și sugestiile venite din partea Opoziției. Solicităm Primăriei să țină cont de aceste propuneri și să nu mai politizeze subiectele ce țin de limitarea răspândirii noului coronavirus. Interesele bucureștenilor trebuie să aibă prioritate în fața intereselor politice.

    Join our Newsletter

    We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

      [anr_nocaptcha g-recaptcha-response]