• 26 septembrie 2018

Sesizare la Curtea de Conturi și Consiliul Concurenței în cazul Companiilor municipale

Sesizare la Curtea de Conturi și Consiliul Concurenței în cazul Companiilor municipale

150 150 USR Bucuresti

USR București a sesizat Curtea de Conturi și Consiliul Concurenței cu privire la împrumuturile și majorările de capital social prin care peste jumătate de miliard de euro a trecut din conturile Primăriei în conturile Companiilor Municipale. Cele două instituții sunt chemate să verifice, în funcție de atribuțiile ce le revin, atât legalitatea și oportunitatea împrumuturilor și a majorărilor de capital, cât și respectarea prevederilor legate de ajutorul de stat și prevenirea unor practici anti-concurențiale pe piață.

Am depus aceste sesizări pentru că s-a depășit un prag critic. Experimentul companiilor municipale a scăpat cu totul de sub control și a ajuns să înghită o sumă exorbitantă din bugetul Primăriei: peste jumătate de miliard de euro. Toți acești bani au mers către Companiile municipale înființate de Gabriela Firea. Problema este că nu vedem niciun rezultat. Nu vedem că acele companii își îndeplinesc obiectivul pentru care au fost înființate, nu vedem produsul muncii acelor oameni. A trecut deja un an de zile și tot auzim noi și noi promisiuni. Promisiuni, dar nu și rezultate”, a declarat Roxana Wring, președinte USR București și consilier municipal. ”În plus, cei mai mulți din banii dați către companii sunt tocați prin achiziții care ocolesc legea achizițiilor publice. Nu știm ce s-a cumpărat cu acei bani, cu ce sumă și de la ce firme. Totul este o nebuloasă în care banii publici sunt aruncați cu inconștiență de un primar care n-a făcut nimic concret până acum. Așa cum am avertizat de la bun început, aceste companii sunt un paravan în spatele căruia se ascund marile tunuri pentru camarilă și multele sinecuri pentru clientelă”, a mai declarat Roxana Wring.

Cele mai recente majorări de capital social au fost propuse în ședința de astăzi a Consiliului General al Municipiului București și privesc Companiile Imobiliara București, Parking București și Publicitate și Afișaj. Primele două vor primi aproximativ 340 de milioane de lei pentru achiziții imobiliare: patru terenuri de câte 10.000 de mp, 100 de apartamente, clădiri și alte imobile. Compania de Publicitate și Afișaj va primi 8 milioane de lei pentru a cumpăra mai multe sute de panouri și instalații publicitare.

Inconștiența risipirii banului public se vede nu doar în banii dați companiilor, ci și în rectificările bugetare făcute de Gabriela Firea. Este a opta rectificare într-un singur an, ceea ce echivalează cu un nefericit record de incompetență. În ședința de astăzi, nu mai puțin de 83 de milioane de lei trec la rubrica ”alte cheltuieli cu bunuri și servicii”, la mai multe instituții.

Acest capitol bugetar este cea mai opacă parte din orice buget. Practic tot ce intră acolo poate fi cheltuit fără a da socoteală nimănui. Am cerut mereu să ni se explice pe ce sunt cheltuite sumele trecută la”Alte cheltuieli cu bunuri și servicii”. Nu numai că n-am primit vreodată explicații. Dar am constatat cum devine o practică frecventă a Gabrielei Firea să mute sume în acest capitol de unde banii se pot face nevăzuți mult mai ușor și mult mai repede”, a declarat Roxana Wring.

Frenezia cu care Gabriela Firea cheltuiește banul public ascunde însă ceva mult mai grav: eșecul sistemic al PMB sub actualul primar de a face investiții serioase și de a derula proiecte cu adevărat relevante pentru cetățeni în domeniile cele mai importante pentru București: transport public, infrastructură rutieră și termoficare.

    Join our Newsletter

    We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

      [anr_nocaptcha g-recaptcha-response]