Odată cu noua şedinţă de consiliu de la capitală, vom avea parte, pe lângă deja obişnuita rectificare, de nu mai puţin de 59 de proiecte de hotărâre cu privire la societăţile comerciale înfiinţate de doamna Firea. Pentru că ai nevoie de bani pentru a pune pe picioare orice fel de companie, aşa se întâmplă şi aici, numai că din bani publici – din taxele și impozitele plătite de cetățenii care muncesc în București. Avem împrumuturi pe 1 an de zile de la Primăria condusă de Gabriela Firea pentru toate societăţile, de 26 milioane de EURO, din care se vor plăti în cea mai mare parte salariile. Tot în acest meniu plătit din taxele noastre, avem şi majorarea capitalului social al tuturor companiilor, cu nu mai puțin de 89,5 milioane de EURO.
După cum putem observa, de departe cea mai mare majorare o avem la Compania Energetică S.A., cu 299.625.850 lei, adică nu mai puţin de 65.185.652 euro. Banii, ca şi pentru toate celelale companii, sunt destinaţi unor diverse investiţii de viitor. În cazul de faţă, se propune pentru CET Casa Presei, ce se află în administraţia RADET, dotarea cu pompe de căldură, înlocuire conducte şi implementare Cogenerare în valoare totală de 15.150.000 euro. De asemenea, Energetică S.A. îşi propune să construiască o nouă Centrală Electrotermică la Colentina, ce va costa aproape cât toată majorarea capitalului, 46.525.000 euro.
La rubrica împrumuturi, după cum putem observa, Compania Managementul Traficului S.A. cu 25.000.000 lei şi Compania Străzi, Poduri şi Pasaje S.A. cu 18.000.000 lei, beneficiază de cele mai masive „investiţii” cu termen limitat. Spunem termen limitat pentru că, potrivit proiectelor de hotârâre aceşti bani acordaţi cu titlu de împrumut, trebuie înapoiaţi în maxim 1 an de zile.
Aşa cum vom vedea, însă, potrivit veniturilor şi cheltuielilor companiilor, foarte optimiste, în unele cazuri nu se va întâmpla această returnare a împrumuturilor. Potrivit bugetelor propuse, toate aceste împrumuturi sunt folosite într-o proporţie integrală (cum e cazul Consolidări S.A.) sau mai mult de 50% pentru a acoperi o parte din salarii.
Mai jos, vă rugăm să observați că tot ceea ce înseamnă cheltuieli de personal, atât pentru 2017 cât şi pentru 2018, reprezintă aproape 100% din totalul cheltuielilor companiilor municipale pentru respectivii ani. Cu excepţia Energetica S.A. şi Parcuri şi Grădini S.A., unde nu se prevăd venituri şi cheltuieli pentru 2018, toate celelalte prevăd un raport al cheltuielilor de personal, aproape în întregime cât toate celelalte cheltuieli. Prin această proporţie, Primăria ne demonstrează încă odată că adevăratul scop al acestor companii nu este de a rezolva problemele cu care se confruntă bucureştenii zi de zi, ci doar de a pune bani într-un sac fără fund, bani ce se duc aproape integral pe salariile angajaţilor. Per total, vorbim de cheltuieli de personal pentru 2017, în valoare de 10.520.526 euro la 16.347.647 euro total cheltuieli companii, iar pentru 2018, cheltuieli de personal de 101.970.657 euro la un total de cheltuieli companii de 215.188.170 euro.
În termeni procentuali, pentru 2017, cheltuielile de personal reprezintă 64,35% din totalul cheltuielilor S.A.-urilor, iar pentru 2018, cheltuielile de personal reprezintă aproximativ 47,39% din totalul cheltuielilor S.A.-urilor.
În ceea ce priveşte veniturile, deşi mai sunt 3 luni până la finalul anului 2017 şi aceste societăţi nu funcţionează, ba mai mult, nici nu a fost făcută recrutarea pentru anagajați, se prevăd venituri la aproape toate societățile. Cu excepţia comaniilor Străzi şi Poduri S.A. şi Iluminat Public S.A., toate celelalte companii, pare că vor avea venituri totale în valoare de 67.885.000 lei, mai exact 14.768.845 euro. Cum anume însă vor avea venituri aceste companii, rămâne un mister, dat fiind faptul că ele nu desfăşoară încă activităţi.
De asemenea, pentru 2018, avem o supraestimare a veniturilor companiilor, în unele cazuri, cei ce s-au ocupat de estimarea bugetului de venituri pentru S.A.-uri prevăd încasări de peste 100 milioane lei. Este cazul Străzi şi Poduri S.A. cu 144.500.000 lei sau Trustul de Clădiri Metropolitane S.A. cu nu mai puţin de 363.150.000 lei. Pentru Parcuri şi Grădini S.A. şi Energetica S.A. nu avem venituri estimate pentru 2018.
Pe scurt, avem majorări ale capitalului social în valoare de aproximativ 89.592.733 euro şi împrumuturi de la Primărie în valoare de alte aproximativ 26.514.360 euro.
Per total, Primăria condusă de Gabriela Firea alocă nu mai puţin de 116.107.093 milioane de euro, bani publici, ai contribuabilor, în timp ce Bucureştiul rămâne în paragină.