• 11 aprilie 2017

Societățile comerciale ilegale ale lui Firea ajung în instanță

Societățile comerciale ilegale ale lui Firea ajung în instanță

150 150 USR Bucuresti

USR a demarat astăzi procedurile de anulare în instanță a societăților comerciale înființate ilegal de primarul Gabriela Firea și consilierii PSD+ ALDE, în ședința de consiliu din 29 martie 2017.

Cele zece societăți comerciale dublează activitatea unor regii sau departamente ale primăriei, făcând-o și mai netransparentă pentru public și scăpându-și angajații de răspundere pentru fapte de corupție. Firmele ar urma să administreze domenii importante precum: spitalele, managementul traficului, parcările, consolidarea clădirilor, parcurile și grădinile, reabilitarea străzilor sau dezvoltarea urbană.

0
capital social scos din pix pentru fiecare societate

Primarul Gabriela Firea a refuzat sistematic să explice necesitatea înființării acestor societăți sau ce se va întâmpla cu acele servicii deja existente ale primăriei care fac managementul spitalelor, al traficului, administrează parcuri sau străzi etc. Primarul nu spune, de asemenea, ce necesar de investiții presupune înființarea acestor firme (în afara unui capital social de 120.000 de lei/bucată, sumă scoasă din pix) și nici ce se va întâmpla cu angajații primăriei dacă-și vor pierde locurile de muncă sau nu în aceste zece scenarii SF.
Pe lângă modul opac și neprofesionist în care s-a dispus înființarea acestor societăți, USR consideră că și votarea lor în consiliu s-a făcut ilegal, întrucât conform legii aveau nevoie de votul a două treimi dintre consilieri și au obținut numai o majoritate simplă.

Conform Legii contenciosului administrativ 554/2004, acțiunea în instanță este precedată de etapa obligatorie a plângerii preliminare, act ce a fost adresat primarului, Consiliului General și Prefectului Capitalei. În termen de 30 de zile urmează introducerea acțiunii în instanță.

Asta este singura armă la îndemâna consilierilor USR, în condițiile în care în ciuda opoziției clare făcută în ședința de consiliu, PSD și ALDE au refuzat să respecte legea. Mai mult, în ședința de azi, 11 aprilie, pe ordinea de zi a ședinței de consiliu figurează înființarea altor zece societăți, care ar urma să se ocupe de administrarea unor terenuri de sport, de afaceri imobiliare, de publicitate, de pază, iluminat public, întreținere de spații verzi, salubrizare și chiar dispecerizare RATB.

În numai două săptămâni primarul Gabriela Firea propune, iar consilierii PSD+ALDE dispun înființarea a 20 de firme care ar trage pe o linie paralelă și ilegală aproape întreaga activitate a primăriei.

Join our Newsletter

We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

Contact Us

We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.