Modificarea denumirii Arenei Naționale și găsirea unui sponsor

Construit între 2008 – 2011, cu un cost total de aproximativ 234 de milioane de euro, stadionul Arena Națională este unul dintre cele mai importante obiective de  investiții ale Primăriei Capitalei de după anul 1989 și cea mai importantă arenă sportivă a României.


 

De la inaugurarea sa din septembrie 2011 și până în iulie 2017, Arena Națională a înregistrat  cheltuieli totale de aproximativ 8 milioane euro și venituri totale de aproape 4,8 milioane euro. Evident, veniturile  nu au reușit să acopere cheltuielile cu utilitățile și mentenanța și este nevoie de creșterea veniturilor.
Una dintre potențialele surse de venit suplimentar este o valorificare mai bună a potențialului său de marketing, prin concesionarea denumirii către un sponsor, pe o perioadă delimitată. Aceastră strategie de atragere de fonduri este în prezent foarte răspândită în SUA și începe să se răspândească și în vestul Europei.

Câteva exemple internaționale:
– Stadionul Olimpic din Madrid (Estadio Olímpico de Madrid) cu denumirea  Wanda Metropolitano
– Stadionul Santiago Bernabeu din Madrid
– Stadionul City of Manchester cu denumirea Etihad Stadium
– Stadionul de Fotbal din Munchen (Fußball Arena München) cu denumirea  Allianz Arena
– Stadionul din Franfurt (Waldstadion) cu denumirea Commerzbank-Arena
– Stadionul din Nice (Grand Stade de Nice) cu denumirea Allianz Riviera
– Stadionul Juventus din Torino (Juventus Stadium) cu denumirea Allianz  Stadium
– Stadionul Gerhard Hanappi Gerhard Hanappi Stadium din Viena cu  denumirea Allianz Stadion
– Stadionul Armatei Poloneze din Varșovia cu denumirea Pepsi Arena
– Stadionul Letná din Praga cu denumirea Generali Arena
– Stadionul BJK İnönü din Istanbul cu denumirea Vodafone Arena

În România, până în prezent, pentru nici unul dintre marile stadioane de fotbal nu  s-a realizat o astfel de procedură de cedare a drepturilor de denumire.  O astfel de procedură s-a încheiat totuși în octombrie 2017, la Cluj-Napoca, având  ca obiect sala polivalentă din oraș. Aceasta va purta pentru 5 ani denumirea unei  companii bancare, municipalitatea primind în schimbul acestui acord suma de 600.000 de euro.

Având în  vedere aceste lucru, consilierul USR București Alexandru Gâdiuță propune proiectul de față, prin care să se înceapă procedurile necesare în vederea găsirii unui sponsor și încheierii unui acord între Primăria Municipiului București și acesta.

Citește proiectul de hotărâre integral

Join our Newsletter

We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

Contact Us

We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.