Declararea Palatului Administrativ al Municipiului București drept obiectiv turistic

Patrimoniul arhitectural al Bucurestiului, caracterizat printr-o mare diversitate si originalitate, nu este valorificat la adevarata lui valoare. In 2016 Bucurestiul a atras 1.1 milioane de vizitatori, mult sub numarul de turisti care au vizitat Varsovia, 8.5 milioane sau Praga, 7 milioane, de exemplu.

In ciuda faptului ca Bucurestiul nu are inca o strategie de promovare a turismului cultural,  Primaria  Capitalei  ar putea deveni un model de buna practica prin adoptarea unui proiect de hotarare care sa  integreze  imobilul in care isi desfasoara activitatea in circuitul turistic al Capitalei , folosind exemplul marilor orase europene , precum,  Viena,  Londra,  Paris, Barcelona,  MadridBerlin,  ale caror primarii isi deschid  portile pentru turistii interesati de patrimoniul cultural.

Cladirea Primariei Municipiului Bucuresti, construita intre 1906-1910 , este monument istoric de categoria A, de importanta nationala si europeana, LMI  pozitia 963, cod B-II-A-18688. Imobilul a fost proiectat de  arhitectul Petre Antonescu  (1873-1965),  unul dintre  principalii promotori ai stilului de arhitectura neoromanesc, creator al unor imobile reprezentative pentru Bucuresti, precum Arcul de Triumf, Agricola Fonciera, Banca Marmorosch Blank, fosta Societate Politehnica.

Conform  temei strategice prioritare  numarul 3, “Patrimoniul Bucurestiului – zona identitara abandonata”,  din Strategia culturala a Municipiului Bucuresti, adoptata de Consiliul General pe 1 august 2016, in Bucuresti exista o “lipsa de valorizare si de cunoastere” a patrimoniului ceea ce duce la “o atractivitate redusa a orasului si la o pozitie slaba intr-o competitie internationala.”

Avand in vedere importanta culturala si arhitecturala a imobilului Palatul administrativ al Municipiului  Bucuresti  si tinand cont de faptul ca a fost restaurat de curand, consider ca introducerea in circuitul turistic al Capitalei va creste atractivitatea  Bucurestiului ca destinatie culturala  si va stimula interesul bucurestenilor pentru propriul patrimoniu  cultural, contribuind astfel la protejarea si valorificarea acestei resurse importante de dezvoltare  economica  durabila  a Capitalei.

Citește proiectul de hotărâre integral

    Join our Newsletter

    We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

      [anr_nocaptcha g-recaptcha-response]