• 16 martie 2018

150 de obstacole pentru pietoni inventariate de USR în sectorul 1

150 de obstacole pentru pietoni inventariate de USR în sectorul 1

150 150 USR Bucuresti

În cadrul inițiativei ”Trotuare pentru pietoni”, USR sector 1 a depus o petiție ”mamut” cu 150 de sesizări adresate autorităților publice locale. Sesizările vizează cazuri concrete de obstacole care blochează circulația pietonilor pe trotuarele din sector. În cele mai multe cazuri este vorba despre mașini parcate ilegal sau de alte obstacole lăsate pe spațiul public fie de entități private, fie chiar de către instituții publice. O altă mare problemă este legată de lucrările lăsate neterminate sau care nu sunt realizate corect. Acestora li se adaugă și construcțiile amplasate ilegal pe spațiul public, inclusiv pe porțiuni din trotuar.

Această inițiativă poate da rezultate imediate pentru că este vorba doar despre aplicarea legii. Noi am propus chiar săptămâna trecută o serie de măsuri pentru îmbunătățirea mobilității urbane în București, iar eliberarea trotuarelor era una dintre ele”, a declarat Roxana Wring, președinte USR București. Aceasta a adăugat că ”din păcate, acești doi ani de administrație Gabriela Firea se califică de departe drept cea mai proastă jumătate de mandat din anul 2000 până în prezent. Primarii PSD, inclusiv cei de la sectoare nu fac nici măcar lucrurile cele mai simple. Inițiativa colegilor mei de la sectorul 1 arată dezinteresul autorităților locale față de o problemă a cărei rezolvare este totuși la îndemână”.

Cele 150 de situații care necesită acțiune din partea Primăriei și a instituțiilor din subordine au fost adunate în mai puțin de două săptămâni de către membrii și voluntarii USR Sector 1. ”Și noi am fost surprinși să vedem cât de multe probleme am inventariat într-un timp atât de scurt. Existența acestor 150 de obstacole este pur și simplu inacceptabilă dacă ne gândim că majoritatea situațiilor țin de ADP, iar ADP are un buget aproape egal cu bugetul orașului Alexandria. Așadar nu resursele lipsesc, ci pur și simplu lipsește interesul primăriei pentru această problemă. Tocmai de aceea, vom fi perseverenți, vom urmări modul în care autoritățile gestionează situațiile semnalate și vom insista până când lucrurile se vor rezolva”, a declarat Florin Cobzac, vicepreședinte USR București.

USR București va extinde această inițiativă la celelalte sectoare și îi va încuraja pe cetățeni să semnaleze și să ceară rezolvarea problemelor.”Este important să dăm ecou acestei acțiuni, să semnalăm oamenilor că implicarea civică este cea mai bună soluție în astfel de situații”, a declarat Florin Cobzac.

Proiectul ”Trotuare pentru pietoni!” s-a bucurat de susținerea grupului de inițiativă Grow Up România. ”Vrem să conștientizăm autoritățile, dar să-i conștientizăm și pe cetățeni cu privire la problema obstacolelor pentru pietoni. Când ești părinte și mergi cu căruciorul prin oraș trebuie să faci un adevărat slalom printre mașini. La fel de dificil este și pentru persoanele în vârstă sau pentru cei cu dizabilități. De aici a plecat de fapt campania noastră #obstacoleurbane prin care le explicăm oamenilor, dar și autorităților că este nevoie de spațiu de trecere pe trotuare, că e nevoie de minim un metru pentru a putea circula în siguranță”, a declarat Alma Cazacu, reprezentant Grow Up România. ”Cred că fiecare dintre noi ar trebui să aibă inițiativa de a semnala ceea ce nu funcționează. Durează doar cinci minute să trimitem un mail către autorități și este în orice caz mai util decât doar să ne indignăm pe rețelele de socializare” a adăugat Dana Ostacie, reprezentant Grow Up România.

Join our Newsletter

We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.

Contact Us

We'll send you newsletters with news, tips & tricks. No spams here.